Daniel Bîrligea și-a trecut în cont dubla pentru FCSB, în minutele 30 și 51.
Golul Șepcilor Roșii a fost marcat de Vladislav Blănuță cu cinci minute înaintea finalului.
Un succes prin care FCSB ajunge la 24 de puncte și urcă pe locul cinci în clasament.
Universitatea Cluj rămâne la conducere, cu un avans de cinci puncte față de Universitatea Craiova.
La 0-0, în prima repriză, gazdele au ratat deschiderea scorului prin Mamadou Thiam și Alexandru Bota.
Alexandru Musi, jucător intrat din minutul 28 în locul lui Octavian Popescu, accidentat, a pasat decisiv în careu pentru golul de 1-0 marcat de Bîrligea cu un șut din întoarcere.
Totul a pornit de la o centrare din flancul drept și o minge respinsă de Ovidiu Popescu direct la adversar.
FCSB a mai avut două acțiuni periculoase până la pauză, dar Malcom Edjouma n-a prins poarta din interiorul careului, iar Musi a tras pe direcția portarului cu cinci minute înaintea pauzei la o diagonală a lui David Miculescu.
Campioana sezonului trecut s-a desprins la 2-0 în minutul 51, când Bîrligea s-a demarcat la limita offside-ului și a strecurat mingea pe lângă Edvinas Gertmonas.
La cealaltă poartă, Ștefan Târnovanu a intervenit decisiv la șutul lui Thiam, în minutul 69.
Echilibrul numeric s-a rupt din minutul 72, după ce Adrian Șut a primit al doilea cartonaș galben pentru o intrare cu talpa. Primul avertisment fusese luat de căpitanul celor de la FCSB în minutul 58 pentru proteste.
Finalul a fost aprins de golul marcat de Blănuță, acesta punctând cu capul din centrarea lui Radu Boboc. O fază la care atacantul gazdelor i-a luat fața lui Siyabonga Ngezana.
FCSB a rezistat în zece atacurilor celor de la Universitatea Cluj și a obținut trei puncte mari în lupta pentru o poziționare cât mai bună în clasament.
Caseta tehnică
U Cluj: Gertmonas – Ov. Popescu (Boboc 46), Masoero, I. Cristea, Chipciu – Bota (Blănuţă 46), G. Simion (D. Codrea 78), Bic – Nistor – Miranyan (Tchassem 59), Thiam. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Şut, Edjouma (Baeten 67) – M. Ştefănescu (Olaru 88), Miculescu (D. Popa 67), Oct. Popescu (Al. Musi 28) – Bîrligea (Al. Băluţă 87). Antrenor: Elias Charalambous.
Cartonaşe galbene: G. Simion 23, I. Cristea 76, Nistor 90, Chipciu 90 / V. Creţu 44, Şut 58, Bîrligea 75.
Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac, Mihai Marica.