Tehnicianul giuleștenilor este convins în actualul moment al sezonului că Rapid nu este o echipă pregătită să se implice în lupta pentru titlul de campioană în Liga 1.
”Nu mă interesează”, a răspuns Marius Șumudică atunci când a fost întrebat despre titlu.
”Eu am un titlu ca jucător, dar Rapidul nu e pregătită în momentul de față să fie campioană. Nu arătăm ca niște campioni. Sunt alte echipe acolo”, a declarat Șumudică.
Acesta a mai spus că pentru Rapid un obiectiv este Cupa României Betano.
Șumudică nu a uitat de Neil Lennon și l-a taxat din nou pe antrenorul căruia i-a luat locul la Rapid.
”A fost un antrenor înaintea mea care din șase meciuri a făcut doar cinci puncte. Eu promit că Rapid va fi în playoff și că vom ieși din grupe (în Cupa României Betano)”, a mai spus Șumudică.
Rapid ocupă locul 7 în clasament la jumătatea sezonului regular din Liga 1.