O cursă desfășurată în condiții atmosferice vitrege, cu ploaie și o aderență scăzută care a pus mari probleme competitorilor.
Nici nu începuse cursă când canadianul Lance Stroll de la Aston Martin abandona deja, blocat într-un banc de nisip de la marginea circuitului.
Aflat în pole position, britanicul Lando Norris de McLaren nu a reușit să valorifice avantajul primei poziții la start și a pierdut în primul viraj poziția fruntașă în fața conaționalului său George Russell, echipier la Mercedes.
Max Verstappen a plecat al 17-lea, după o penalizare de cinci locuri pe grilă și o sesiune de calificări modestă, dar după un singur tur din cele 69 programate după refacerea grilei olandezul recuperase deja șapte locuri.
Verstappen a fost avantajat și de un steag roșu apărut în turul 33 ca urmare a accidentului suferit de Franco Colapinto (Williams), schimbând pneurile în perioada suspendării cursei.
La momentul respectiv Verstappen era al doilea, după Esteban Ocon (Alpine), în timp ce Russell și Norris opriseră pentru schimbul de pneuri puțin înainte ca un Virtual Safety Car să se încheie.
Verstappen nu i-a acordat nicio șansă lui Ocon la restartul cursei, instalându-se la conducere în turul 44. Din acel moment, Verstappen a evadat la peste 20 de secunde în fruntea cursei, reușind prima victoria după Grand Prix-ul Spaniei din luna iunie.
Podiumul de la Interlagos a fost completat de cei doi echipieri de la Alpine, Esteban Ocon și Pierre Gasly.
Al 6-lea la finalul unei curse de referință, Norris păstrează șanse minime de a mai obține titlul mondial sezonul acesta.
Verstappen a ajuns la un avans de 62 de puncte, cu trei curse rămase din acest sezon: Las Vegas, Qatar și Abu Dhabi.
Rezultatele cursei din Brazilia: