”Am spus în ultimul timp Steaua pentru că oamenii trebuie să înțeleagă și toate instituțiile că nu ne batem joc de România. Avem o echipă Steaua, care a făcut performanță, și trebuie să revenim la normal.
”Cât de curând va ieși hotărârea de la Madrid cu marca Steaua și o sa fim din nou Steaua. Știu ăia străinii cum e cu continuitatea. Steaua va fi, că Steaua este. FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București.
”Ciolacu mi-a spus că avem obligația și datoria ca Steaua să joace în Ghencea. Păi rezolvă dacă ai spus asta. El a promis să facă dreptate. Scoate marca aia care cheltuie bani degeaba. E o chestiune de timp, se vor rezolva lucrurile”, a declarat Gigi Becali plin de optimism.
Actuala FCSB a pierdut dreptul de a folosi numele Steaua și a fost obligată să-și schimbe sigla după mai multe acțiuni în instanță ale juristului Florin Talpan din partea Clubului Sportiv al Armatei ”Steaua”.
Între timp cei de la CSA au reînființat secția de fotbal și au ajuns până în Liga 2, fără a avea însă drept de promovare în primul eșalon din cauza reglementărilor în vigoare, fiind un club care aparține de un minister al statului român.
Cele două entități, FCSB și CSA, au mai multe procese pe rol în acest moment la care se așteaptă un deznodământ.
FCSB a revenit în Ghencea pentru anumite partide din campionat și cupele europene, acolo unde evoluează și CSA Steaua București, echipa din Liga 2, cu tribunele goale exceptând nucleul dur al suporterilor din Peluza Sud.