Faza principală a competiției adună la start 36 de echipe, față de cele 32 care ajungeau în mult râvnitele grupe.
Din acest sezon va fi o singură grupă de 36 de echipe, fiecare formație urmând a susține câte opt meciuri cu adversari diferiți, după cum s-a stabilit la tragerea la sorți asistată de AI (inteligența artificială), o premieră la UEFA.
Cele 36 de echipe vor disputa în prima fază un total de 144 de meciuri, fiecare din cele opt etape programând câte 18 meciuri.
O altă noutate este aceea că faza principala nu se va încheia la finalul anului în curs, ci va continua în anul care urmează până la finalul lunii ianuarie. Ultimele două etape vor avea loc pe 21/22 și 29 ianuarie 2025.
Primele opt echipe din clasament vor obține calificarea în optimile de finală, iar următoarele 16 clasate se vor înfrunta într-un playoff tur-retur pentru stabilirea celorlalte opt calificate în ”optimi”.
Marți seara sunt programate așadar primele opt meciuri din noua fază principală a Ligii Campionilor, după cum urmează:
Juventus – PSV (19:45)
Young Boys – Aston Villa (19:45)
Bayern Munchen – Dinamo Zagreb (22:00)
AC Milan – Liverpool (22:00)
Real Madrid – VfB Stuttgart (22.00)
Sporting Lisabona – OSC Lille (22.00)
Meciurile primei etape vor continua miercuri și joi. Va fi prima dată în istorie când Liga Campionilor programează partide într-o zi de joi.
https://x.com/ChampionsLeague