San Marino a învins Liechtenstein, cu 1-0, într-un meci din Nations League și a spart în sfârșit gheața cu un prim succes oficial într-o întrecere organizată de UEFA.
Nicko Sensoli a marcat unicul gol al meciului disputat pe teren propriu, în minutul 52.
Pentru San Marino este doar a doua victorie din istorie, după 1-0 cu Liechtenstein pe 28 aprilie 2004, dar atunci meciul a avut un caracter amical.
San Marino ocupă în prezent locul 210 în ierarhia FIFA și până la partida de joi seara recordul acestei selecționate era de 0 victorii, 5 egaluri și 171 de înfrângeri.