Oțelul a dominat începutul de meci și oamenii lui Dorinel Munteanu au ratat două mari ocazii în primele zece minute, prin Zivulic și Pop.
Deschiderea scorului s-a produs în minutul 21 și l-a avut pe Pop ca marcator din pasa lui Cisotti, jucător care a pătruns în careul oaspeților la o pasă în adâncime.
Un gol la care a contribuit prin plasament și devierea balonului portarul Niczuly.
În minutul 27, Oțelul a ratat o mare ocazie prin Cisotti, blocat de Niczuly, și apoi prin Lameira care pe urmărire a tras peste poartă.
Cu trei minute înaintea pauzei Oțelul și-a dublat avantajul prin același Pop, jucător care a reușit dubla după o centrare din același flanc drept ca și la prima reușită.
Sepsi a ratat în debutul părții secunde prin Matei șansa relansării partidei. Șutul decarului covăsnenilor a șters bara transversală și a ieșit afară.
Oțelul a replicat prin lovitura de cap a lui Telles, în minutul 74. O minge pe direcția portarului care nu a pus probleme și care a contat doar la impresia artistică până la urmă.
Când mai erau opt minute din meci Tănasă a luat jocul pe cont propriu și a pătruns în zona centrală, dar Niczuly a reușit să blocheze.
În prelungirile partidei cei de la Sepsi au mai bifat o bară transversală, de această dată la șutul lui Coman cu dreptul din interiorul careului.
Cu 15 puncte în clasament, Oțelul a egalat-o pe Universitatea Cluj, având un meci mai puțin disputat, restanța cu CFR.
Pentru Sepsi este a patra înfrângere în opt meciuri și covăsnenii rămân în a doua parte a ierarhiei.
Caseta tehnică
Oţelul: I. Popescu – Maftei (Tănasă ’69), Cisse, Stefanovic, Tomasevic – Cisotti (Chira ’90), Zivulic, Lameira (Teles, ’59) – Maciel (Adăscăliţei ’59), Juric, A. Pop (Djuric ’69). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Sepsi: Niczuly – Oteliţă (Oroian ’46), Bardea, Ciobotariu, F. Ştefan – Alimi, Kecskés (M. Coman ’46), Mino (Neskovic ’75), Kallaku (Oberlin ’46) – C. Matei, Debeljuh. Antrenor: Bernd Storck.
Cartonaşe galbene: Cisotti ’52, Juric ’65 / Kecskés ’35, F. Ştefan ’80.
Arbitri: Florin Andrei – Mircea Orbuleţ, Cosmin Bojan.