Un meci animat în prima lui parte și care apoi, în repriza secundă, a scăzut în intensitate, fiind salvat de minutele finale.
Grozav a trimis primul șut pe poartă în minutul 9. O minge care nu i-a pus probleme lui Gertmonas.
În minutul 16, Petrolul a irosit o bună șansă de a modifica tabela în urma pătrunderii lui Radu.
U Cluj a ratat o mare ocazie prin Thiam, în minutul 27, când portarul Zima s-a opus providențial golului.
Petrolul a revenit periculoasă pe contraatac, dar Tudorie a fost prins pe picior greșit și a trimis pe lângă poartă.
Pe final de meci fiecare echipă a căutat să dea lovitura decisivă adversarului. Mai întâi Huja a reluat cu capul pe poartă, Gertmonas respingând in extremis în corner.
U Cluj a avut prima lovitură de la colțul terenului în minutul 90+1, când Șepcile Roșii au ratat cea mai mare ocazie din meci la reluarea lui Cristea. Portarul Zima a scos cu o mână peste poartă.
În minutul 90+6 cei de la Petrolul au scăpat pe contraatac în superioritate numerică, dar Bratu a pasa imprecis între cei doi coechipieri veniți în suport.
Caseta tehnică
Petrolul: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, L. Dumitriu – Jyry, T. Keita – D. Radu (M. Bratu 67), Hanca (Akosah-Bempah 59), Grozav – Tudorie (Baiano 59). Antrenor: Mehmet Topal.
U Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero (B. Mitrea 79), I. Cristea, Chipciu – Ov. Popescu, Bic (G. Simion 68) – Raţă (Oancea 78), Nistor – Mamadou Thiam (Bettaieb 68), Blănuţă (R. Silaghi 46). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: – / Mamadou Thiam 43, Bic 66
Arbitri: Bogdan Dumitrache – Radu Ghinguleac, Ionuţ Neacşu.