Muhar a deschis scorul în minutul 17, reluând în poartă din șase metri o minge centrată de pe flancul stâng dintr-o lovitură liberă.
Cu cinci minute înaintea pauzei Bîrligea a dublat avantajul CFR-ului cu o reluare din interiorul careului la pasa lui Deac.
Același Bîrligea și-a trecut în cont dubla în minutul 53 cu un lob spectaculos de la peste 25 de metri, pentru ca CFR să mai puncteze de alte două ori pe final de întâlnire.
Korenica a scuturat plasat cu un șut din marginea careului de 16 metri, iar Michael a strecurat mingea pe colțul scurt în minutele suplimentare.
Pentru CFR Cluj urmează acum o dublă cu Maccabi Petah Tikva din Israel, în turul 3 preliminar din Conference League.
O echipă eliminată de Braga (5-0 la general) în turul 2 preliminar din Europa League.
Meciul tur va fi pe 8 august, în deplasare, dar se va disputa pe un teren neutru.
La dubla cu Braga echipa israeliană a ales Sofia (Bulgaria) pentru a găzdui respectivul meci.
Returul va avea loc pe 15 august.
Caseta tehnică
Neman Grodno: Belov – Vasiliev (Kukharchik ‘46), Sadovnici (Lavrik ’58), Parhomenko, Pantia – Evdokimov, Kozlov – Karpovici, Zubovici (Yakimov ’83), Alikulov – Saviţki (Gweth ’58). Antrenor: Igor Kovalevich.
CFR Cluj: Sava – Mogoş (Thaqi ‘71, Boben, M. Ilie, Camora – Muhar (Keita ’64), Artean, Tachtsidis (Păun ’71) – Deac (Nkololo 63), Bîrligea (Godly ‘86(, Korenica. Antrenor: Dan Petrescu.