Într-o primă fază doar danezul Jonas Vingegaard a reușit să țină pasul cu Pogacar, dar după câteva viraje Pogacar a reușit să-l desprindă pe cel în fața căruia a pierdut ultimele două Tururi ale Franței.
Pogacar a trecut primul în punctul de maxim al cățărării Galibier, după care a urmat o coborâre de 19 kilometri în care slovenul și-a mărit constant avansul.
Vingegaard a fost în cele din urmă ajuns de un grup urmăritor și a încheiat etapa pe locul al treilea.
Locul doi i-a revenit belgianului Remco Evenepoel, rutier aflat la prima participare din carieră în Turul Franței.
Tadej Pogacar a preluat din nou tricoul galben de lider al ierarhiei generale, în condițiile în care ecuadorianul Richard Carapaz (liderul după trei etape) a sosit al 32-lea, cu o întârziere de cinci minute.
Pogacar are un avans de 45 de secunde în fața lui Evenepoel și 55 de secunde în fața lui Vingegaard.
12 victorii în Turul Franței
Pentru Tadej Pogacar este a 12-a victorie de etapă în Marea Buclă, slovenul egalând la acest capitol nume grele din ciclismul mondial, precum Miguel Indurain, Erik Zabel sau Mario Cipollini.
Situația tricourilor distinctive după etapa a 4-a:
Galben (general) – Tadej Pogacar;
Verde (puncte) – Jonas Abrahamsen;
Alb cu buline roșii (cățărători) – Jonas Abrahamsen;
Alb (tineri) – Remco Evenepoel.
În etapa a 5-a de miercuri, 3 iulie, tricoul verde va fi purtat pe șosea de Biniam Girmay, al doilea clasat în ierarhia pe puncte.
Doar pentru a treia oară Turul Franței a avut un final de etapă la Valloire, după 1972 când se impunea legendarul Eddy Merckx și 2019, atunci când victoria a revenit columbianului Nairo Quintana.
Etapa a 4-a a marcat încheierea parcursului pe teritoriul Italiei și intrarea în granițele Hexagonului.
Turul Franței programează miercuri, 3 iulie, o etapă de 177.4 km între Saint-Jean-de-Maurienne și Saint Vulbas. Vor fi doar două cățărări pe traseu, ambele de categoria a 4-a, și un final deschis pentru un duel între sprinteri sau o victorie din evadare.