Fiorentina a eliminat în semifinale pe Club Brugge din Belgia, cu scorul general de 4-3.
După victoria obținută pe teren propriu, la Florența, echipa italiană a obținut un egal în deplasare, scor 1-1.
Vanaken a deschis scorul pentru Club Brugge în minutul 20, scorul la general devenind în acel moment egal.
Cu cinci minute înaintea finalului celor 90 regulamentare Fiorentina a marcat dintr-o lovitură de la 11 metri golul care a calificat-o în finala programată pe 29 mai la Atena.
În a doua semifinală se întâlnesc Olympiacos Pireu și Aston Villa, joi seara, de la ora 22:00.
Meciul tur de la Birmingham a fost câștigat de echipa elenă, cu scorul de 4-2.