În vârstă de doar 19 ani, Pan Zhangle a corectat cu șase sutimi de secundă recordul lui David Popovici, oprind cronometrul la 46.80 de secunde în timpul probei de ștafetă 4×100 metri stilul liber.
”Da, a fost un timp incredibil. Am avut încredere în prietenii mei şi am făcut tot ce am putut. De fapt, nu mă simţeam într-o formă grozavă. M-aş fi mulţumit doar cu o clasare pe podium”, a declarat chinezul la marginea bazinului după impresionanta performanță.
Italia și Statele Unite au completat podiumul în proba de ștafetă 4×100 metri liber.
David Popovici corectase recordul mondial la 100 metri liber în august 2022 cu ocazia Campionatelor Europene de la Roma.