Luni, în prima zi, audierile au durat aproximativ zece ore, iar la final avocatul Simonei Halep s-a arătat încrezător în șansele de reușită.
”Sigur că sunt șanse. Mereu am fost optimiști”, a spus Bogdan Stoica. Un discurs tipic de avocat al apărării, nimic ieșit din comun.
Simona Halep nu are voie să facă declarații până la finalul audierilor, dar fosta lideră mondială a fost văzută cinând cu Patrick Muratoglu, anunță Antena 3.
Adică tocmai omul pe care l-a arătat cu degetul ca fiind vinovat pentru contaminarea cu Roxadustat, substanța depistată în corpul ei la momentul testării pozitive în august 2022.
“Sunt sigură că nu a fost intenţionat şi apreciez că recunoaşte că greşeala a fost a lui (n.r. – Patrick Muratoglu) şi a echipei sale. Da, ei sunt cei care mi-au dat acel supliment alimentar. Şi pentru această greşeală, greşeala lor, eu sunt singura care plăteşte un preţ mare: cariera mea de 25 de ani distrusă”, declara Halep în interviul pentru Paris Match din 21 decembrie 2023.