Milan a avut 1-0 după golul marcat de Loftus Cheek în minutul 31, dar Udinese a egalat până la pauză prin Samardzic.
Intrat în debutul părții secunde la gazde, Thauvin a adus-o pe Udinese în avantaj din minutul 62.
Cu șapte minute înaintea finalului cei de la AC Milan au egalat prin Jovic, acesta profitând de un balon ricoșat din transversală la șutul lui Giroud.
În minutul 90+3, Okafor a marcat golul victoriei rossonerilor după o deviere cu capul a lui Giroud la un corner.
Meciul de la Udine a fost marcat de un incident rasial în finalul primei reprize. Portarul francez Mike Maignan a refuzat să mai joace ieșind de pe teren după injurii reptate din partea fanilor gazdă.
“Nu am vrut să mai joc, le-am spus tuturor când am părăsit terenul, dar suntem o familie, nu puteam să-mi abandonez coechipierii”, a declarat Maignan după meci.
În cele din urmă, portarul în vârstă de 28 de ani a revenit în cele din urmă pe teren și AC Milan a câștigat meciul.
”Am spus că nu putem juca în acele condiţii. Am luat apoi decizia de a ne întoarce pe teren şi de a da cel mai bun răspuns posibil prin câştigarea meciului”, a mai spus Maignan.
Milan și-a consolidat locul trei în Serie A după această victorie de la Udine, apropiindu-se la patru puncte de Juventus, echipa de pe locul secund.
Juventus are un meci mai puțin, evoluând duminică în deplasare cu Lecce.
Mike Maignan and his AC Milan team-mates walked off the pitch briefly following abuse directed at the goalkeeper from the stands.
We all are with you, Mike! pic.twitter.com/ER2PnXs7pt
— Football on TNT Sports (@footballontnt) January 20, 2024