Fiecare dintre cele două cluburi a primit o amendă în valoare de câte 15.000 de lei pentru mesajele și scandările suporterilor considerate denigratoare, care instigau la ură și violență.
În plus, Jandarmeria Română a întocmit nu mai puțin de 74 de acte de sesizare pe care le-a înaintat organelor abilitate pentru diverse contravenții și infracțiuni la meciul din 5 noiembrie.
Majoritatea dintre acestea au vizat nerespectarea regimului materiilor explozive, în speță torțe și petarde.
Șase persoane au primit interdicția de a mai intra pe vreun stadion din România între șase luni și un an.