Presa braziliană anunță că intervenția chirurgicală a fost stabilită pentru joi, 2 noiembrie, urmând a fi efectuată chiar de medicul naționalei Braziliei.
Rodrigo Lasmar este cel care l-a operat pe Neymar și în 2018, când starul brazilian a suferit o fractură la piciorul drept.
Perioada de recuperare este de aproximativ zece luni, ceea ce înseamnă că Neymar va reveni abia sezonul următor.
Clubul Al Hilal urmează a primi despăgubiri în valoare de 27.5 milioane de dolari din partea FIFA, accidentarea lui Neymar fiind într-un meci din calendarul internațional.