O partidă cu puține realizări pentru gruparea din Bănie, o aspirantă la câștigarea campionatului.
”Nu am avut atitudine, am fost foarte slabi, delăsători. Am greşit la ambele goluri. Nu golurile m-au deranjat cât m-a deranjat atitudinea Ia numite momente pe care le-am tratat cu superficialitate.
”Farul a fost mult peste noi, a avut şi în a doua repriză câteva ocazii foarte mari, din greşeli copilăreşti.
”Această înfrângere nu se uită, ea rămâne pentru că este foarte dureroasă, mai ales după cum am pierdut. Sunt însă optimist şi sunt sigur că vom schimba lucrurile”, a declarat Reghecampf după meciul de la Ovidiu.
Louis Munteanu a marcat ambele goluri ale întâlnirii, în prima repriza.
Craiova a avut un gol anulat în partea secunde spre finalul meciului.