Cei de la PSG au activat clauza de reziliere a contractului pe care Ousmane Dembele îl are în acest moment în derulare la FC Barcelona.
Este vorba de o clauză de 50 de milioane de euro, anunță RMC Sport.
Sursa citată mai precizează că Dembele și-a dat deja acordul verbal pentru transferul la PSG.
Campion mondial cu naționala Franței în 2018, Dembele evoluează la FC Barcelona din 2017, când a fost transferat pentru suma de 105 milioane de euro de la Borussia Dortmund.
Dembele a mai evoluat în Hexagon pentru Rennes, între 2015 și 2016.
PSG trebuie să se grăbească pentru aducerea lui Dembele, clauza acestuia urmând a se dubla începând cu 1 august.