Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat suspendarea pe cinci ani a lui Petru-Alexandru Luncanu, un jucător mediocru acum în vârstă de 34 de ani.
Acesta este acuzat pentru încălcarea în repetate rânduri a Programul Anticorupție din Tenis.
Cel mai sus în carieră pe locul 304 mondial, Luncanu se declară nevinovat, dar cu toate acestea cei de la ITIA spun că a refuzat să-i fie analizate datele din telefonul mobil pentru stabilirea unui verdict cât mai clar.
Amendat cu 40.000 de dolari, Luncanu va mai putea juca tenis după data de 8 iunie 2028, când va avea deja 39 de ani.
Până atunci acesta va duce după el acuzația de a fi trucat mai multe meciuri în perioada 2017 – 2021.
Două apariții a avut Luncanu pentru România în echipa de Cupa Davis, ambele pierdut în 2021 la o confruntare cu Olanda.