Un meci la finalul căruia impresia generală a fost că formația lui Simone Inzaghi putea obține mai mult.
Inter a fost lipsită de șansă, pe final de meci ratând trei mari ocazii de a marca, printre care și o bară transversală.
”Avem regrete pentru că înfrângerea este cel mai rău lucru în sport, dar trebuie să-mi felicit jucătorii. Ar trebui să fie mândri de campania lor şi de jocul lor din această seară.
”Nu am meritat să pierdem, Inter a jucat o finală excelentă. Pentru fani, este la fel, vreau să-i îmbrăţişez unul câte unul. Au fost perfecţi în fiecare moment al sezonului, chiar şi atunci când a fost dificil.
”Ar fi fost minunat să împărţim acest titlu cu ei, învingând cea mai bună echipă din lume. Vineri, la conferinţa de dinaintea meciului, am spus că nu mi-aş schimba jucătorii pentru nimic în lume, iar în această seară puteţi înţelege de ce.
”Această dezamăgire ne poate ajuta să creştem mai târziu. Să jucăm o finală împotriva unui adversar ca acesta. Am lovit bara transversală, iar mingea a fost aproape să treacă de linia porţii cu o altă ocazie, la doar câţiva milimetri. Uneori se mai întâmplă şi aşa ceva”, a declarat Simone Inzaghi.
Inter Milano rămâne ultima echipă italiană care a câștigat Liga Campionilor. S-a întâmplat în 2010 cu Jose Mourinho pe banca tehnică.
Sezonul acesta Italia a avut câte o echipă în fiecare finală europeană, însă niciuna n-a reușit să câștige trofeul.