Din fericire, cei doi romani s-au aflat la distanta de zona centrala a miscarilor telurice. Gabriel Torje, legitimat la Genclerbirligi in capitala Ankara, spune ca a simtit miscarea pamantului, dar ca nu a avut impactul din orase precum Gaziantep sau Hatay, cele mai afectate.
“S-a simtit si la noi, mai ales cel de dupa-amiaza. Tragedie mare, foarte multe decese, foarte multi oameni disparuti. E clar ca nu se poate juca in momentele astea. Cel putin o saptamana nu se va juca. Sunt foarte multi sportivi disparuti“, a declarat Torje la Digisport.
Acesta spune ca nu a simtit primul cutremur care a avut loc luni dimineata la ora locala 4:17 minute si care a avut o magnitudine de 7.8 grade pe scara Richter.
“Sincer sa fiu, abia adormisem, ca am avut meci ieri. Nu l-am simtit pe cel din timpul noptii”, a spus Torje.
In Turcia evolueaza si Valentin Gheorghe, jucator imprumutat de FCSB la Umraniyespor, o echipa de prima liga din partea asiatica a Istanbulului.
Gheorghe spune ca in Istanbul nu s-a resimtit cutremurul de luni dimineata.
Alexandru Maxim, fotbalist la Gaziantep, a anuntat ca este bine si ca a plecat din oras cu destinatia Germania inaintea producerii cutremurului care a curmat peste 1.000 de vieti omenesti.
Nu mai putin de sase echipe din Liga 2 se afla in Turcia in aceasta perioada pregatind reluarea campionatului.
Este vorba de Csikszereda, Otelul Galati, Concordia Chiajna, Unirea Dej, FC Brasov si Minaur Baia Mare.