Imaginea cu Lionel Messi tinand in mana trofeul Cupei Mondiale a devenit postarea cu cele mai multe reactii din istoria Instagram, cu peste 63 de milioane de “like-uri”.
Galeria foto cu Messi campion mondial a depasit recordul detinut de o imagine bizara care infatiseaza un simplu ou si care pana duminica era cea mai apreciata imagine din istorie pe Instagram, anunta BBC, cu 56.9 miloane de “like-uri”.
Messi este urmarit pe Instagram de 403 milioane de conturi, potrivit cifrelor oficiale oferite de reteaua aflata in portofoliul Meta.
La 35 de ani, Messi si-a incununat cariera cu titlul mondial cucerit alaturi de nationala Argentinei in Qatar.
Un turneu final unde Messi a stabilit noi recorduri pentru cele mai multe meciuri disputate la Cupa Mondiala in cariera (26) si ca primul jucator din istorie care a marcat in toate fazele aceluias turneu final (grupe, optimi, sferturi, semifinale si finala).