Nici nu putea fi altfel, din moment ce la Jocurile Olimpice am deplasat o selectionata B care n-a avut nicio legatura cu formatia care ajungea in semifinalele Campionatului European de tineret din 2019.
Dupa un 1-0 cu Honduras in care n-am tras niciun sut pe poarta si un 0-4 cu Coreea de Sud trecut la pagina de rusine a fotbalului romanesc, misiunea tricolorilor era de a invinge Noua Zeelanda pentru a ajunge in sferturi.
Noua Zeelanda, echipa de fotbal si nu cea de rugby, pentru a nu avea emotii ca am gresit disciplina.
N-am reusit decat un 0-0 si acela cu mari eforturi, dupa un meci in care am pierdut majoritatea duelurilor individuale si am jucat cu o viteza in minus comparativ cu adversarul.
Un adversar care reprezinta Oceania si care are drept parteneri de intrecere nationale precum Samoa, Vanuatu, Tonga sau Fidji.
Am avut si noi cateva actiuni ofensive mai periculoase in partea secunda, dar impresia generala e ca baietii urcati in avionul de Tokyo au jucat undeva la granita dintre neputinta si dorinta de a ajunge cat mai repede in vacanta.
O vacanta scurta, pentru ca in Liga 1 sezonul a inceput deja de doua etape si majoritatea dintre ei trebuie sa-si ocupe locurile de titulari in conformitate cu regula U21 impusa cu determinare proletara de administratia Burleanu.
Una peste alta, peste ani prezenta nationalei de fotbal la Jocurile Olimpice va trece doar un simplu reper la numaratoarea zecilor de ani de cand n-am mai jucat intr-un turneu olimpic.
Sa fie din nou peste jumatate de secol?
