O presiune considerabilă apasă pe umerii jucătorilor înaintea meciului de la Botoșani, programată pentru luni, de la ora 17:00. “Roș-alb-albaștrii” vor înverca să câștige din nou la Botoșani, pentru a se distanța de zona periculoasă a clasamentului.
Înaintea acestei confruntări dificile, antrenorul Laszlo Balint a exprimat un mesaj clar de încredere și hotărâre, accentuând importanța menținerii parcursului pozitiv început sub conducerea sa. “Mergem cu încredere. Băieții au muncit foarte bine, inclusiv în această săptămână. Dorim să continuăm forma bună pe care am arătat-o în ultimele două partide. Pe de altă parte nu ignorăm nici forma adversarului, FC Botoșani este una din echipele care a înregistrat rezultate foarte bune. Vin după o înfrângere, este clar că vor să reacționeze”, a declarat tehnicianul gălățenilor.
“Ne dorim să continuăm pe linia rezultatelor pozitive, plecăm la Botoșani cu gândul de a câștiga toate punctele și de a ne menține pe trendul pozitiv. Băieții sunt conștienți că avem nevoie de disponibilitate la efort, la sacrificiu ca să putem să terminăm acest sezon cu bine, cu fruntea sus și, bineînțeles, lipsiți de emoții”, a adăugat “Gyuszi” Balint.
Au rămas acasă din cauza problemelor medicale Iustin Popescu, Ionuț Neagu, Cristian Chira și Alexandru Burcea, însă antrenorul Oțelului va putea însă să-l folosească pe Joao Lamiera. “Din fericire, Joao Lamiera a reintrat într-un program normal de pregătire, o să facă și el deplasarea cu echipa, rămâne să vedem în ce măsură putem să-l folosim, indiferent că este vorba de primul minut sau pe parcursul meciului. Uuna peste alta, mă bucur că nu au apărut alte probleme medicale, mă refer la acest ciclu de pregătire al meciului, și cumva mergem cu toții pregătiți pentru un rezultat bun”.
FC Botoșani și Oțelul Galați se vor înfrunta luni, 14 aprilie 2025, de la ora 17:30, pe stadionul “Municipal” din Botoșani, într-un meci ce face parte din runda a 4-a a play-out-ului Ligii 1. La centru se va afla arbitrul Rareș George Vidican, din Satu Mare.
În sezonul regular, cele două formații s-au întâlnit de două ori. În tur, la Botoșani, oaspeții s-au impus cu 3-2. Pentru gazde au marcat Friday Adams în minutul 33 și Sebastian Mailat în minutul 56, în timp ce pentru oaspeți au punctat Alexandru Pop (6) și Diego Živulić, care a reușit o dublă rapidă în minutele 65 și 67. Returul de la Galați s-a încheiat fără goluri, însă meciul a fost marcat de eliminarea lui Rijad Sadiku în minutul 84.