Astfel, ieri, 25 februarie, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua Bucureşti, care va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse), anunta Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pe site-ul oficial.
Pentru stadionul Giuleşti „Valentin Stănescu”, astăzi s-a emis ordinul de începere a demolării, iar, după reconstrucţie, arena va beneficia de 14.000 de locuri şi o suprafaţă de joc de 105 m lungime şi 68 m lăţime. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse).
Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” urmează a fi reabilitat, modernizat și transformat într-un Centru sportiv de excelență, cu o capacitate de 8.207 locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 24 milioane euro cu TVA, taxe și cote incluse.
Pentru Stadionul Dinamo, s-a dorit inițial reabilitarea stadionului existent, însă, din motive juridice privind amplasamentul, acesta nu poate fi preluat în cadrul programelor derulate de CNI. Clubul sportiv Dinamo a depus la CNI documentația vizând un alt amplasament destinat construcției unui stadion nou.