Campioana Europei îl are accidentat pe fundașul dreapta Daniel Carvajal, care este în perioada de recuperare după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucișate.
Fundașul dreapta englez se află într-o situație incertă la FC Liverpool, club care nu a reușit încă să-l convingă să-și prelungească contractul scadent la finalul sezonului. Înţelegerea actuală expiră în luna iunie, astfel că Alexander-Arnold are libertatea de a negocia un precontract cu echipe din afara Angliei.
Aproape de o mutare istorică
De-a lungul timpului, Real Madrid s-a arătat interesat de jucătorul lui FC Liverpool și potrivit presei elvețiene, cele două părți au ajuns la un acord asupra termenilor unui contract valabil pe 5 ani. Se vehiculează că fundașul dreapta ar urma să câștige 285.000 de euro pe săptămână (aproximativ 15 milioane de euro pe an), iar contractul ar include bonusuri de performanță substanțiale. De asemenea, Alexander-Arnold ar primi o primă la semnătură, echivalentă cu o sumă considerabilă de transfer.
Această posibilă mutare reprezintă o lovitură pentru FC Liverpool, echipa la care fundașul dreapta a crescut și unde a devenit unul dintre cei mai importanți jucători. Începând fotbalul la academia clubului de la vârsta de 6 ani, el a debutat la echipa de seniori la 18 ani și a acumulat până acum 349 de apariții în toate competițiile.
Până acum fotbalistul și-a trecut în palmares o mulțime de trofee – titlul în Premier League, Liga Campionilor, Supercupa Europei, Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei.
• Nume complet: Trent John Alexander-Arnold
• Data nașterii: 7 octombrie 1998 (vârsta 26 de ani)
• Locul nașterii: Liverpool, Merseyside, Anglia
• Înălțime: 180 cm
• Poziție: Fundaș dreapta
• Valoare transfermarkt: 75 milioane euro
Real Madrid vizează și alți jucători
Pe lângă Alexander-Arnold, clubul spaniol ar avea în vizor și pe Dean Huijsen, jucătorul celor de la Bournemouth. Internaționalul spaniol era considerat o variantă pentru Liverpool, însă pare să fie mai atras de perspectiva unui transfer la Real Madrid.
Dacă mutarea lui Alexander-Arnold la Madrid se va concretiza, aceasta ar putea reprezenta una dintre cele mai importante tranzacții din fotbalul european din această vară.
Trent Alexander-Arnold este unul dintre jucătorii care își încheie contractele cu Liverpool la sfârșitul lunii iunie, alături de fundașul central olandez Virgil van Dijk și atacantul egiptean Mohamed Salah.