Unicul gol al meciului a fost înscris de Adama Diakhaby, în minutul 45+3, mingea trimisă de acesta fiind deviată în poartă de către Denis Radu.
Ieșenii au mai avut un gol marcat de Samayoa chiar în debutul meciului, dar pe care VAR l-a anulat pentru o poziție afară din joc.
În repriza a doua, Petrolul a încercat să revină în joc, însă fără succes, suferind astfel a treia înfrângere consecutivă în campionat.
Cea mai mare ocazie a părții secunde a fost ratată de Irobiso, în minutul 78, mingea fiind blocată de portarul Jesus Fernandez.
În urma acestui rezultat, Poli Iași pune capăt unei serii de patru luni fără victorie în campionat, în timp ce Petrolul rămâne cu 37 de puncte în clasament și se confruntă cu o perioadă dificilă sub conducerea lui Adrian Mutu.
Doar șase puncte dintr-un maxim posibil de 24 a obținut Petrolul cu Adrian Mutu pe banca tehnică.
De cealaltă parte, Poli Iași obține primul succes cu Vasile Miriuță antrenor.
Caseta tehnică
Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme Soares, Samayoa, Umar Mohammed, Ispas – A. Diakhaby (Adăscăliţei 72), M. Bordeianu, Marchioni (Gouet 85), S. Stefanovici – Skuka (A. Roman 62) – S. Camara. Antrenor: Vasile Miriuţă.
Petrolul: Linner – Roche (Hanca 50), Papp, Huja – Ricardinho, T. Keita (M. Bratu 77), Mateiu, D. Radu – M. Rădulescu (V. Gheorghe 67), Grozav – Irobiso. Antrenor: Adrian Mutu.
Cartonaşe galbene: Samayoa 55, Vasile Miriuţă 90+2 / T. Keita 20.
Arbitri: Adrian Cojocaru – George Neacşu, Romică Bîrdeş.