Halep l-a chemat pe Cahill la inceputul setului al treilea din meciul cu croata Martic. Simona impinsese partida in mansa a treia, dupa ce castigase primul set, iar pe al doilea il pierduse la tiebreak.
Abia așezat lângă Halep, australianul s-a trezit cu o replică tăioasă a Simonei care a început să îi explice nervoasă că nu ii merge jocul. Cahill a încercat să întrebe ceva, iar Halep l-a întrerupt imediat: „Nu, eu mă opresc!”.
Cahill a rămas perplex câteva fracțiuni de secundă, după care a întrebat scurt: „Atunci ce faci în setul al treilea?”.
A venit un alt răspuns marca Halep: „Nimic”.
„Asta e tot?”, a întrebat Cahill.
Halep a dat din cap în semn afirmativ că „Da, asta e tot”.
Apoi nici nu a mai catadixit să îi mai răspundă. Bea tacticos apă, privind în față, Cahill fiind în stânga ei.
După câteva secunde, Cahill a spus „Bine” și a început să îi dea diverse sfaturi tehnice pe care nu le mai reproducem. A vorbit în jur de un minut, timp în care Halep nu s-a uitat la el nici o secundă, ba mai mult a stat mai mereu cu spatele, întoarsă în dreapta sau privind în față și manevrând sticlele de apă.
În timp ce Cahill încă pălăvrăgea, Simona s-a ridicat de pe scaun și a plecat întrebând-o direct ceva pe arbitra de scaun, de parcă australianul nu se aflase nici un moment acolo.
Ulterior, Cahill a mai coborât o dată, iar imaginile sunt mai jos. I-a explicat niște lucruri, apoi Halep i-a dat de înțeles că nu poate, Cahill renunțând cu un gest a lehamite din mână și, de data aceasta, plecând el primul.
#WednesdayWisdom DECIDER!
– C’mon! Trust your BH! @darren_cahill
– … Go!
@Simona_Halep Petra Martic 6-4, 6-7, 4-3 @WilsonTennis #BNPPO18 #BNPParibasOpen #fighter pic.twitter.com/b0BtYeLYSG
— TRAVEL&Sports (@travel__Sports) March 14, 2018