Novak Djokovic și Carlos Alcaraz s-au întâlnit de șapte ori până în prezent, cu jucătorul din Serbia conducând cu 4-3 la general.
Ultima oară cei doi s-au duelat pentru medalia olimpică de aur la Paris, în vara lui 2024, când Djokovic se impunea cu un dublu 7-6 pentru realizarea Marelui Șlem al carierei.
Anterior, Alcaraz îl învinsese pe Djokovic în finala de la Wimbledon în urma unui meci decis în minimum de seturi.
Meciul din sferturile Australian Open va fi al patrulea între cei doi la turneele de Grand Slam. Alcaraz are 2-1 în fața lui Djokovic în meciurile din competițiile majore.
Djokovic s-a impus în singura înfruntare pe hard dintre cei doi, în finala de la Cincinnati din 2023.
Aceasta va fi prima lor întâlnire pe hard în format de cinci seturi, ceea ce ar putea avantaja pe Djokovic, având în vedere succesul său anterior la Australian Open.
Drumul până în sferturi
În primele două tururi Djokovic a lăsat de fiecare dată câte un set în fața unor adversari mult mai slab cotați, după care sârbul a revenit la jocul lui de regularitate și s-a impus de fiecare dată în minimum de seturi. Cap de serie numărul 7, Djokovic a ajuns în sferturi după o victorie în trei seturi împotriva cehului Jiří Lehečka, cu scorul de 6-3, 6-4, 7-6(4).
Carlos Alcaraz este neînvins în 2025, evoluând doar la Australian Open, unde a câștigat trei din cele patru meciuri în minimum de seturi. Singurul care i-a luat set spaniolului a fost Nuno Borges în turul al treilea.
Cap de serie numărul 3, Alcaraz a beneficiat de retragerea britanicului Jack Draper în turul anterior, calificându-se astfel în sferturi după 7-5, 6-1 contra acestuia.
Miza confruntării
Djokovic, în vârstă de 37 de ani, deține 24 de titluri de Grand Slam și caută al 11-lea trofeu la Australian Open. Alcaraz, la 21 de ani, reprezintă noua generație de talente în tenisul mondial și țintește primul lui titlu la Melbourne.
Controversa din jurul lui Djokovic
Înaintea acestui meci, Djokovic a refuzat un interviu post-meci cu Channel Nine, în semn de protest față de comentariile jignitoare ale jurnalistului Tony Jones. Ulterior, atât Jones, cât și postul de televiziune și-au cerut scuze publice, permițând lui Djokovic să se concentreze pe confruntarea cu Alcaraz.
Meciul Djokovic – Alcaraz va închide ziua de marți, a 10-a de competiție la Australian Open, pe arena centrală Rod Laver. Înaintea duelului celor doi este programat, de la ora 10:00 a dimineții de marți în România confruntarea de pe tabloul feminin dintre Aryna Sabalenka și Anastasia Pavlyuchenkova.