AS Roma a dispus de Genoa, echipa condusă de Dan Șucu, cu scorul de 3-1, după ce oaspeții arenei din capitala Italiei au deschis scorul prin Patrizio Masini, în minutul 12, acesta finalizând cu un șut precis după o acțiune colectivă.
Stephan El Shaarawy, intrat pe teren în minutul 32 în locul lui Mats Hummels, a egalat pentru AS Roma cu un șut din interiorul careului.
Artem Dovbyk a adus pe AS Roma în avantaj din minutul 67, marcând cu o lovitură de cap după un corner executat de Lorenzo Pellegrini.
Cu șase minute înaintea finalului, Paulo Dybala a închis tabela la 3-1, transformând un penalty obținut de Alexis Saelemaekers.
AS Roma a dominat-o pe Genoa la capitolul poseia balonului, cu un procentaj de 60%, raportul șuturilor pe poartă fiind de 7-3 în favoarea giallorossilor.
Cu 24 de puncte, AS Roma ocupă locul zece în clasament, în timp ce Genoa a coborât pe locul 11, cu 23 de puncte.