Plătit regește cu 100 de milioane de euro pe sezon, Neymar nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul așteptărilor, fiind mai mult accidentat decât pe teren în tricoul lui Al Hilal.
Lucrurile s-ar putea schimba pentru Neymar, jucător care tatonează terenul pentru o trecere în Statele Unite al Americii, în Major League Soccer.
Acum în vârstă de 32 de ani, Neymar ar putea ajunge la Chicago Fire, una dintre echipele din MLS care și-au manifestat intenția de a-l înregimenta pe brazilian.
Contractul lui Neymar cu Al Hilal expiră în iunie 2025 și până acum niciuna dintre părți nu a manifestat interes pentru a discuta eventuala prelungire.
Au existat zvonuri cu privire la o posibilă trecere a lui Neymar la Inter Miami, acolo unde i-ar fi reîntâlnit pe Lionel Messi și Luis Suarez, foștii lui colegi de la FC Barcelona. Zvonurile au fost însă rapid risipite de antrenorul Javier Mascherano, acesta spunând răspicat că este ”imposibil” un astfel de transfer din cauza regulamentului financiar în vigoare.
De realizarea unui transfer în următoarele șase luni depinde posibilitatea ca Neymar să joace la Cupa Mondială din 2026, turneu final găzduit în SUA, Canada și Mexic.