Acesta va fi primul meci oficial în circuit între Irina Begu (80 WTA) și Gabriela Ruse (125 WTA).
Begu are doar două meciuri disputate în 2025, fiind eliminată în turul doi al calificărilor de la Adelaide (WTA 250).
Cel mai bun rezultat obținut de Begu la Australian Open a venit în 2015, când sportiva din București atingea faza optimilor de finală. De atunci, la următoarele opt participări, Begu n-a mai trecut de turul 2, fiind de trei ori eliminată chiar în prima rundă. Begu (34 ani) se află pe locul 80 mondial, după ce a atins un vârf al carierei pe locul 22 WTA.
Gabriela Ruse a mai jucat o singură dată pe tabloul principal de la Melbourne, în 2022, când a trecut un tur. În actualul sezon, Ruse a disputat doar cele trei meciuri din calificările de la Australian Open, unde a cedat un singur set. Ruse ocupă locul 125 mondial, dar cel mai sus în carieră a fost pe 51.
Duelul româncelor în istorie la turneele de Grand Slam
De-a lungul timpului turneele majore au oferit și alte partide între jucătoare din România.
În 2018, spre exemplu, Simona Halep pe atunci lideră mondială o învingea pe Irina Begu în primul tur la US Open după un meci decis în minimum de seturi.
Simona Halep a cucerit în 2019 titlul la Wimbledon, după ce în turul 2 a avut un meci extrem de dificil cu Mihaela Buzărnescu, jucătoare pe care a învins-o cu 6-3, 4-6, 6-2. Acela a fost singurul set pierdut de Halep în drumul spre titlul de la All England Tennis & Crocket Club.
Tot la Wimbledon, dar în 2015, a avut loc duelul dintre Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru, meci din faza turului al doilea. Niculescu a câștigat în două seturi și a ajuns în turul al treilea.
În 2010, la Roland Garros, Sorana Cîrstea o învingea pe Simona Halep în primul tur la capătul unui meci ajuns în decisiv. Cîrstea venea atunci după un sfert de finală jucat pe zgura de la Paris cu un an în urmă, în timp ce Halep încă nu ajunsese la nivelul care a consacrat-o ulterior.