Inter Milano a deschis scorul prin Lautaro Martinez în prelungirile primei reprize.
Un avantaj dublat la două minute după pauză, când Taremi l-a învins și el pe Maignan.
AC Milan a reacționat prin Theo Hernandez după doar cinci minute de la a doua reușită a nerrazzurilor.
Christian Pulisic a adus egalarea cu zece minute înaintea finalului, pentru ca Tammy Abraham să marcheze golul victoriei rossonerilor în minutul 90+3, cu latul în șase metri.
Inter Milano câștigase ultimele trei ediții ale Supercupei Italiei.
Cu acest succes, AC Milan ajunge la opt trofee și o egalează pe Inter.
Juventus rămâne echipa care a câștigat de cele mai multe ori în istorie Supercupa Italiei (9).
Au evoluat echipele:
Inter: Sommer; Bisseck, De Vrji (Darmian 85), Bastoni; Dumfries, Barella (Frattesi 85), Calhanoglu (Asllani 35), Mkhitaryan (Zielinski 65), Dimarco (Carlos Augusto 65); Taremi, Lautaro Martinez.
Milan: Maignan; Emerson Royal (Calabria 87), Thiaw, Tomori, Theo Hernandez; Musah (Loftus-Cheek 77), Fofana; Jimenez (Leao 50), Reijnders (Abraham 77), Pulisic; Morata.