Astfel, FCSB este la mâna ei și poate urca pe locul secund în clasament, la final de an. De asemenea, elevii lui Charalambous pot prelua și șefia clasamentului, dar au nevoie de o victorie la un scor astronomic – pe terenul Politehnicii Iași.
Runda a 21-a a debutat vineri, 20 decembrie, cu meciul dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Cluj – care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 5, după eliminarea lui Florin Ștefan.
Sâmbătă, Hermannstadt a terminat la egalitate cu Farul Constanța, iar Universitatea Craiova a învins-o în deplasare pe Gloria Buzău – scor 2-0.
Puțin fotbal în derby-ul capitalei
Ziua de duminică a început în Liga 1 cu un meci pe Stadionul Ilie Oană, între Petrolul Ploiești și Unirea Slobozia. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, grație reușitelor lui Ricardinho și Grozav. Apoi, CFR Cluj a avut o misiune foarte dificilă acasă, în compania celor de la Oțelul Galați. Ardelenii au preluat conducerea de două ori însă au fost egalați de fiecare dată. În cele din urmă, Nkololo a marcat golul de 3-2 în minutul 83 și a adus toate cele 3 puncte în Gruia.
Seara, derby-ul dintre Dinamo București și Rapid București s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Finalul de meci a fost unul tensionat, fiind arătate 3 cartonașe galbene și două cartonașe roșii în prelungiri.
Etapa se încheie luni, 23 decembrie, cu ultimele două partide. De la ora 17:00, FC Botoșani evoluează pe terenul celor de la UTA Arad. Apoi, de la ora 20:00, FCSB se deplasează în Moldova – pentru partida cu Politehnica Iași.