Este vorba despre CSM Reșița, gruparea din Valea Domanului care domină grupa D a Cupei României.
CSM se află pe prima poziție, cu 6 puncte acumulate, fiind urmată de Csikszereda Miercurea Ciuc, cu 4 puncte. Pe locul 3, la egalitate cu Csikszereda, este Unirea Alba Iulia, în timp ce Oțelul Galați are 3 puncte. Ultimele clasate, fără șanse de a se mai califica în sferturi, sunt Râmnicu Vâlcea și Sepsi Sf. Gheorghe, cele două formații având 0 puncte.
Marți, de la ora 20:00, CSM Reșița va evolua acasă contra celor de la Miercurea Ciuc, în ultima rundă. Cele două formații au chiar ocazia de a merge împreună în următoarea fază a competiției, în funcție de celelalte rezultate. Gruparea din vestul țării a debutat în grupe pe 30 octombrie, atunci când a învins-o în deplasare pe Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 1-0.
Cristian Boxan a marcat unicul gol al partidei în minutul 50. Reșițenii au dat însă lovitura acasă, atunci când au învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, scor 3-1. Raul Steau – fostul jucător al celor de la UTA Arad – a deschis scorul în minutul 37. Oaspeții au egalat după pauză prin Kallaku, iar Erico a făcut 2-1. Robert Jerdea a închis tabela de marcaj în prelungiri.
Csikszereda – o singură înfrângere în acest sezon
Gruparea din Miercurea Ciuc a suferit o singură înfrângere în sezonul 2024/2025, 2-1 la Concordia Chiajna – în campionat. În Cupa României, Csikszereda a învins-o acasă pe Oțelul Galați, iar apoi a remizat alb la Unirea Alba Iulia.
Reșițenii au pierdut deja în actuala stagiune a Ligii a 2-a, scor 2-3 cu adversarii de astăzi.