În minutul 21, Lazio a ratat un penalty prin Zaccagni, jucător al cărui șut a fost anticipat de portarul Caprile.
Lazio avea să deschidă scorul în minutul 32 prin olandezul Tijani Noslin.
A fost o bucurie de scurtă durată pentru gazdele de pe Olimpico, Napoli egalând scorul după doar patru minute prin Giovanni Simeone.
Noslin a devenit eroul gazdelor prin alte două goluri, în minutele 41 și 50.
Lazio va juca pentru un loc în semifinale cu învingătoarea meciului dintre Inter Milano și Udinese.
În ”sferturi” mai sunt calificate până la această oră echipele Empoli, Bologna și AC Milan.