Anunțul venit sâmbătă din partea agentului lui Paul Bamba a șocat lumea sportului mondial, mai ales că acest deces are loc doar o săptămână după ce luptătorul din Puerto Rico se încoronase campion mondial.
Paul Bamba îl învinsese pe mexicanul Rogelio Medina într-o luptă care a avut loc pe 21 decembrie.
”Cu profundă tristeţe anunţăm decesul iubitului nostru fiu, frate, prieten şi campion de box Paul Bamba. A fost o persoană minunată care a inspirat mulţi oameni cu unitatea şi determinarea sa excepţională”, a anunțat Ne-Yo, managerul lui Bamba.
Paul Bamba câștigase prin KO toate cele 14 lupte la care a participat în 2024, acesta participând la trei evenimente cu câte două meciuri pe gală. Bamba doborâse astfel recordul lui Mike Tyson pentru cele mai multe meciuri disputate într-un an calendaristic.
Bamba avea 22 de meciuri în toată cariera, iar în 19 dintre acestea a obținut victoria. De 18 ori Bamba fusese declarat învingător înainte de limită.
După ultima luptă Bamba îl provocase la un viitor duel pe youtuber-ul Jake Paul.
Acesta din urmă a scris pe rețelele de socializare: ”RIP Paul Bamba”.