O etapă de 177.8 km desenată pentru o victorie din evadare și din acest motiv în prima parte au fost numeroase frământări în pluton, până când s-a cristalizat un grup de frunte.
Abia cu 54 de borne rămase până la final a avut loc mișcarea decisivă, cu o evadare masivă din rândurile căreia a făcut parte și Carapaz.
Fost câștigător al Turului Italiei, Carapaz s-a detașat pe Col de Nouyer, o ascensiune de categoria 1 la 12 kilometri de final, câștigând etapa cu 37 de secunde avans în fața britanicului Adam Yates.
Pentru Carapaz este prima victorie în Turul Franței, acesta înscriindu-se în galeria selectă a rutierilor cu succese de etapă în toate cele trei mari tururi din calendar.
Aflat la peste opt minute în spate, grupul tricoului galben a oferit un duel electrizant între primii trei clasați.
Mai întâi a atacat Tadej Pogacar, purtătorul tricoului galben, cu cinci kilometri înaintea finalului.
Acțiunea slovenului a fost anihilată pe coborâre, acesta fiind ajuns de un grup restrâns din care au făcut parte Jonas Vingegaard și Remco Evenepoel.
Acesta din urmă a atacat la rândul său pe ultima ascensiune de la SuperDevoluy (cat.3), reușind să câștige zece secunde față de Pogacar și 12 față de Vingegard.
Clasamentul general arată astfel:
1. Tadej Pogacar
2. Jonas Vingegaard + 3:11
3. Remco Evenepoel + 5:09
4. Joao Almeida + 12:57
5. Mikel Landa + 13.24
Joi, în etapa a 18-a, plutonul va avea de parcurs 179.5 km între Gap și Barcelonnette, pe un traseu cu cinci cățărări, toate de categoria a 3-a, și un final pe fals plat după o zonă de ușoară urcare.
Turul Franței, ediția 111, se încheie duminică la Nisa cu un contratimp individual.