”Danemarca a fost echipa mai bună și merită felicitări. Noi nu am repetat jocul pe care l-am făcut contra Serbiei și practic am pierdut meciul în prima repriză. În a doua parte am schimbat mai multe jucătoare, am folosit jucătoare tinere și sunt foarte mulțumit de cum au jucat.
”Diana Lixăndroiu are 18 ani, este prima dată la Mondiale şi a jucat foarte bine, am câştigat o jucătoare pentru viitor. Îmi pare rău de rezultat, dar nu trebuie să renunţăm, trebuie să luptăm până la final. Sunt încrezător în jucătoarele mele, punem juca mai bine în meciul următor”, a declarat Florentin Pera, selecționerul naționalei României.
Cu două victorii și o înfrângere, România s-a calificat de pe locul doi în grupele principale, acolo unde vom da piept cu Germania, Japonia și Polonia.