Dublă medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale paralimpice de tenis de masă, Camelia Ciripan a obținut, la Paris, cea mai mare victorie a carierei. A ocupat locul al treilea la Jocurile Paralimpice.
„Nu, nu mă simțeam favorită la medalie. Sunt momente când pot bate pe oricine, dar sunt momente când pot pierde la oricine” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
În capitala Franței, Camelia nu a avut emoții doar în timpul competiției de tenis de masă, ci și la deschiderea Jocurilor Paralimpice, deoarece ea a fost desemnată port-drapelul României.
„A avut mai multe emoții la festivitatea de deschidere decât la masa de joc, unde mediul familiar pentru mine, obișnuit. La festivitate am simțit doar o bucurie imensă, pentru că erau oamenii în jur, era o mulțime de-o parte și de alta care ne aclamau, ne încurajau, era o atmosferă plăcută” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Camelia Ciripan iubește fotbalul și merge de fiecare dată când poate la meciurile echipei favorite.
„Mă mai duc la meciurile FCSB uneori. Olaru îmi place mult, pentru că e un luptător, are voință. Eu sunt foarte vocală în tribune. M-am bucurat foarte mult pentru titlu. Eram la concurs, nu am putut merge atunci. Dar am fost la Supercupă, mi-a plăcut foarte mult” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Chiar dacă este o învingătoare, Camelia este și ea om, cu superstiții și ritualuri. Ea recunoaște că are multe.
„Am superstiții. Încerc să mă îndepărtez de ele cât mai mult. Ascult muzică de meditație, îmi place să meditez, să fac exerciții de respirație. Am și un talisman, nu de mult timp. E forța soarelui, l-am cumpărat de la un festival” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
A ajuns la tenis de masă dintr-o întâmplare
Povestea de dragoste dintre Camelia și tenisul de masă a început în urmă cu 8 ani, dintr-o întâmplare.
„Cam pe la 37-38 de ani am mers la un club unde am întâlnit o persoană care avea o asociație cu sportivi cu dizabilități. Mi-a pus paleta în mână și am văzut că pot juca. Îmi place tenisul de masă pentru că mă face să gândesc, să caut soluții, să caut o strategie, îmi place că simt că dețin controlul uneori” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Înaintea Jocurilor, antrenorul Cameliei, Alexandru Gheorghe, a schimbat puțin planul de pregătire. El și-a scos sportiva din sala în care era obișnuită să se antreneze, și a dus-o într-o alta, mai apropiată de casa ei.
„Pentru Jocurile Paralimpice, pe Cami am scos-o din sala asta, am dus-o în altă sală unde e mai multă liniște, e mai aproape de casa ei, face puțin până la sală și i-a plăcut foarte mult. S-a simțit foarte bine și chiar mi-a spus că s-a simțit importantă” – Alexandru Gheorghe, antrenorul Cameliei Ciripan.
Era deja un lucru demonstrat că sportul reprezintă cea mai bună metodă de integrare a persoanelor cu dizabilități, dar când această teorie e confirmată de o medaliată la Jocurile Paralimpice, totul capătă o mai mare greutate.
„Sportul ajută foarte mult la integrarea în societate. Mai ales persoanele cu dizabilități. Aș spune că e esențial pentru integrare în mediul social. Ai mult mai multă încredere și în sfârșit comunici cu lumea, pentru că ai tendința să te izolezi, având o dizabilitate. Așa am crezut și eu, că dizabilitatea înseamnă sfârșit. Uneori am avut nevoie de ajutor la început, dar chiar nu m-a ajutat din exterior foarte mult, numai din interior. Din interior trebuie să vină. Iar sportul poate să ajute enorm” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Ea este completată și de antrenorul ei, Alexandru Gheorghe. Acesta spune că prin sport, sportivii cu dizabilități își creează o comunitate.
„Sportul chiar îi ajută pe toți. Orice dizabilitate ar avea, sportul îi face și în primul rând le dă o comunitate, ceea ce nu le dă viața de zi cu zi, cu persoanele valide. Ei între ei au o comunitate și îi ajută foarte mult psihic” – Alexandru Gheorghe, antrenorul Cameliei Ciripan.
Medaliatei cu bronz nu îi plac vacanțele
Când nu se antrenează sau nu merge la competiții, Camelia adoră să înoate, să citească sau să meargă la cinematograf.
„Sincer, mie nu prea-mi plac vacanțele. Sunt în sală și dacă am timp liber înot, citesc, merg la cinematograf. Îmi plac filmele psihologice, de acțiune uneori, chiar și romantice” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Pentru a-și împlini visul, Camelia se antrenează de 7 ani cel puțin două ore pe zi. Ea face sacrificii mari să vină în fiecare zi la antrenament, pentru că drumul de acasă până la sală poate fi făcut doar cu Uber sau cu taxi și durează o oră dus și o oră întors.
„Stă în Colentina și ca să ajungă aici face mult. În fiecare zi vine cu Uber sau cu taxi, pentru că-i este greu să se deplaseze cu mijlocele de transport în comun și face cam o oră. O oră dus, o oră întors” – Alexandru Gheorghe, antrenorul Cameliei Ciripan.
Vrea o medalie și la Los Angeles 2028
Pentru Camelia, medalia de bronz de la Paris nu e decât un imbold pentru a lupta pentru aurul din 2028, de la Los Angeles.
„Voi continua cu tot sufletul. Eu nu am sentimentul de automulțumire în momentul de față, îmi doresc mai mult și sunt foarte critică cu jocul meu. Chiar și la Jocurile Paralimpice am fost” – Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice.
Alexandru Gheorghe antrenează lotul paralimpic de tenis de masă din 2016, iar cu Camelia lucrează din 2017. Tehnicianul a văzut atâtea lucruri de-a lungul acestor ani, încât e cel mai abilitat să facă o comparație între gradul de voință al unui sportiv paralimpic și cel al unui sportiv valid.
„Nu e nici un dubiu, au mult mai multă voință decât cei valizi. Eu am fost antrenor și la cluburi de valizi, la copii, și special făceam antrenament cu paralimpicii înainte de antrenamentul lor, ca să vadă copiii câtă ambiție au ei și niciodată nu se plâng că sunt obosiți sau că îi doare sau că nu știu ce. Îi chemam ca exemplu” – Alexandru Gheorghe, antrenorul Cameliei Ciripan.
