O partidă decisivă pe care Cehia a dominat-o autoritar și care a adus acestei formații calificarea la Campionatul European.
Cehia a încheiat pe locul doi la egalitate de puncte cu surpriza Albania, echipă care a avut un golaveraj mai bun.
“Chiar dacă acum suntem fericiţi, am decis încă dinaintea meciului că nu voi continua”, a spus Silhavy pentru televiziunea de stat din Cehia.
Acesta a condus naționala Cehiei până în sferturile de finală la precedentul turneul final de Campionat European, dar în actualele preliminarii cehii au tremurat pentru calificare până la ultimul meci.