Sunt două metode de a privi lucririle. Prima este judecata umană. Crima este interzisă de legea umană. Pentru crimă există pedepsele legale, cum ar fi închisoare cu executare, cu suspendare etc.
A doua este judecata divină, iar aici porunca a fost comunicată, „Să nu omori”. Pedeapsa în acest caz poate fi cea umană, specificată mai sus, care ar putea să compenseze fapta prin ispășire. Pedeapsa poate fi și divină în acest caz, chiar dacă nu este nespecificată în poruncă, iar în cele din urmă poate duce la ratarea mântuirii. Cei care cred că ne tragem din maimuțe pot ignora acest paragraf și pot rămâne cu paragraful 1.
Există justificarea că „fac ce vreau cu corpul meu” a celor care susțin „dreptul la avort”. Noi oamenii avem o justificare pentru orice ca să scăpăm aici cât mai ușor. Afirmația „corpul meu” are două probleme. Prima și cea mai evidentă este că nu e vorba despre „corpul meu” atunci când seceri o altă viață, fie ea și din fașă. A doua este că nu există „corpul tău”, pentru că nu tu ți-ai făcut corpul, iar dacă tu crezi că e al tău mai fă-ți acum altul de la zero sau măcar ia-l pe ăsta cu tine după ce mori. Noțiunea de „corpul meu” este doar una de suprafață, nu se poate aplica nici la corpul pe care îl consider „al meu”, iar cu atât mai puțin la alt corp, fie el unul aflat în stare pur energetică așa cum sunt celulele unui făt atunci când, să zicem, are loc așa-numitul „dans al cromozomilor”.
Așadar, privind avortul ca pe o crimă fizică sau una spirituală sau ambele, el tot trebuie să fie sancționat de legea umană. Sacționat, nu interzis. De ce nu interzis? Pentru că am primit liberul arbitru, fiecare este liber să facă aici ce vrea, după cum simte, după cum îl taie capul, după cum și unde vrea să ajungă, cu orice justificări pe care le găsește pe moment sau pe termen lung.
Este în mod evident un lucru incomod pentru oricine, în primul rând pentru cel care scrie aceste rânduri, în a privi avortul ca pe o crimă. Chiar extrem de incomod, indiciile duc că acesta este adevărul. Problema este că înveți prea târziu, înțelegi și mai târziu. Însă, oricine își pune întrebarea sieși, cu dorința de a fi gata să primească un răspuns adevărat, alt răspuns nu prea vine.
Arsenie Boca printre altele în cartea Cărarea Împărăției spune că atât femeile în mod direct, cât și bărbații în mod indirect susțin avortul și sunt ambii vinovați. Cărarea Împărăției este o carte care ar trebui să fie lectură obligatorie în Liceu, în locul Istoriei Evreilor. Cred că ar putea face mai multă educație decât orice, la vârsta aia.
Fie că este pedepsit prin lege aici sau nu, avortul tot este plătit, decontat. Vorba că nimic nu rămâne nepedepsit este adevărată. Însă, pentru că suntem pe Pământ acum, iar cei fac legile pot să aleagă dacă să conducă oamenii corect indiferent de comoditate și gânduri de putere și bani (numite de Arsenie Boca „slavă deșartă” în cartea menționată anterior) avortul ar trebui pedepsit prin lege.
Fă-l, ai liberul arbitru, dar ești sancționat cu amendă, atât bărbatul cât și femeia. Banii din amenzi se pot duce să finanțeze programe care să scadă rata avorturilor.
Nu degeaba s-a aprins tema avortului peste tot. Este o conștientizare pe această temă la nivel mondial, din diverse motive, și nu pentru că scade natalitatea.
Așadar, exercițiul este simplu. Bărbat sau femeie întreabă-te în gând dacă avortul este bun și vezi primul gând care îți trece prin cap, acela e răspunsul bun de „da” au „nu”. Apoi poți trece și la alte întrebări cu aceeași tehnică, pentru că avem răspunsurile la noi, nu trebuie să le căutăm în altă parte sau la alții.
Vadim Cușnarencu
