Am fost marti seara la magazin sa cumpar niste peste pentru miercuri si vineri. Fara carucior, am luat patru conserve in mana si o paine. In jurul meu, la ora 21.00, in magazin mi-a sarit in ochi numarul persoanelor cu cosuri pline ochi. Un peisaj tipic weekendului, nicidecum unei zile normale a saptamanii in care lumea se taraie spre casa fara vreun chef de ceva anume si, eventual, isi ia in graba o ciocolata sau o sticla de vin ca să uite.
Cupluri sot-sotie de pensionari, soți corporatisti consultandu-se atent cu sotia prin telefon, toti cu cosuri Carrefour pline ochi. Pachete de paine feliata, zeci de de conserve de peste si fasole, faina, zahar, paste, sos tomat, toate asezate atent ca niste pretioase munitii vitale pentru zilele negre.
Era mai mult decat clar ca acesti oameni prevazatori isi faceau provizii pentru epidemia de coronavirus ce va sa vina, atunci cand bolnavii mai mult morti decat vii vor impanzi strazile si magazinele, iar ei – cei prevazatori, cei care si-au facut cosul de coronavirus – vor sta acasa linistit si vor savura un peste la conserva pe o felie de paine prajita, uitandu-se la stiri cum molima va decima tara si planeta. Si se vor simti bine, in siguranta.
Ei sunt nu doar cei care nu vor sa moara de coronavirus, ci sunt cei care vor sa supravietuiasca pe acest pamant. Ei stiu ca, daca vor avea cateva zile de mancare, pret de un cos de Carrefour, vor scapa de Marea Boala aparati de cei patru pereti ai lor, acolo unde nimeni, nici macar temutul virus nu ii poate atinge. Ei au citit pe internet: virusul nu poate trece prin beton armat, deci asa e.
Panica si frica lor de moarte mi-au adus in fata randurile descrierile din Decameronul a lui Giovanni Boccaccio sau pe cele Cartea de la San Michele a lui Alex Munthe, in care se povesteau episoade dramatice cu ciuma din Italia atunci cand membri ai aceleiasi familii, frati cu frati, soti cu neveste, mame cu copii, amanti cu amante, gay cu LGBT din cauza fricii de moarte fugeau fara urma de acasa sau ferecau usile pentru a nu-i mai lasa pe cei, pana ieri, considerati dragi sa revina. Sute de case care de care mai avute au ramas goale din cauza exodului sau mortii din oras. Dulapuri cu haine de lux erau la discretia saracilor care isi insusisera, doar pentru ca supravietuisera, luxul nefolositor de ieri al altora.
Si-apoi mureau si ei, negri pe picioare in haine brodate cu aur (asta ultima e de la mine, nu de la autorii amintiti mai sus).
Ei, cei care isi fac provizii in magazine, vor sta in tihna acasa, feriti de coronavirus. M-a fulgerat surasul lor fin la vederea celor patru conserve si o paine pe care mie imi transpira mana. Mi-am dat seama ca, atunci cand epidemia va incepe si la noi, eu va trebui sa merg in magazine si ma voi contamina, in timp ce acesti oameni destepti vor molfăi paste cu pește.
Acesti romani inteligenti, cei care voteaza de 30 de ani “schimbarea” care nu mai vine si nu va veni niciodata, au fost pentru prima oara in viata prevazatori. Si-au cumparat iarna caruta si vara sanie, cum spune proverbul. Acesti romani care nu se dau cu deodorant, care traiesc intr-unul dintre cele mai poluate si aglomerate orase europene fara sa faca nimic, care fumeaza din greu, care nu au un drum decent pana la munte, care inca isi fac nevoile in curte, care tin BMW-uri in fata blocurilor comuniste, au fost o data in viata anticipativi si au inteles ca ei iubesc viata si doresc sa o pastreze. Iar un cos de cumparaturi ii va salva, ii va mantui.
Nu au aflat oare ca daca nu beau decat apa 40 de zile au sansa sa traiasca dublu, iar sistemul lor imunitar la invinge coronavirusul mai aprig decat o paine alba feliata cu fasole? Ar putea face asta, daca ar fi? Sau e mai simplu sa isi ia cosul de coronavirus?
Nu au aflat ei oare ca moartea ii cauta si daca stau in gaura de sarpe? Nu stiu oare ca atat cei adapostiti de un carton in fata vantului, cat si cei blindati in spatele unei usi de Range Rover mai inalte decat ei, tot acolo ajung? Ba, cei din ultima categorie, mai rau?
Nu multi suntem in stare la munca sa facem un plan pe trei luni, o strategie pe un an, o viziune de bussiness pe cinci. Nu multi stiu sa composteze un bilet. Nu multi stiu, daca ii iei repede, cati ani au sau cum ii cheama. Dar credem ca a cumpara un cos de alimente inseamna solutia inteligenta si strategia ideala pentru supravietuire.
Dar eu iau partea buna. Macar pe astia care si-au facut provizii, poate nu ii mai vad la fata vreo saptamana si ramane sa ma impiedic de cei mai curajosi. Insa sigur nu rezista ei mai mult de cateva zile sa stea in afara Carreforului si vor lua curand coronavirusl in piept cu văjnicie, pentru ca nimic nu e mai bun decat o painica alba pufoasa cu un mezel proaspat.
onlinesport.ro: Vadim Cușnarencu
