Sorli a deschis scorul în minutul 24 din pasa lui Pellegrino și acesta din urmă a dublat avantajul formației norvegiene după alte cinci minute.
Sepsi a avut puterea să reducă din diferență cu trei minute înaintea pauzei prin Alimi, cu o lovitură de cap excelent plasată.
La prima fază a părții secunde echipa covăsneană a egalat prin Varga cu un șut pe jos din marginea careului.
Scorul a rămas 2-2, la fel ca în manșa tur, astfel că meciul a intrat în prelungiri.
În prima repriză suplimentară, minutul 100, Bodo Glimt a marcat golul calificării prin Pellegrino dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru un henț comis de Păun.
Imediat după primirea golului Sepsi a marcat imediat prin Ștefănescu, însă golul acestuia a fost anulat pentru un offside la limită.
Sepsi a încheiat meciul în inferioritate numerică, Ștefănescu primind al doilea cartonaș galben pentru un brânci dat portarului advers.
Caseta tehnică
Bodo/Glimt: Haikin – Wembangomo (Sjøvold79), Moe, Bjørtuft, Bjørkan (Sørensen 111) – Saltnes (Brunstad Fet 79), Berg, Grønbæk – Sørli (Gulliksen 42), Moumbagna (Espejord 91), A. Pellegrino. Antrenor: Kjetil Knutsen.
Sepsi: Niczuly – Ciobotariu, M. Bălaşa, Ninaj, A. Dumitrescu (I. Gheorghe 106) – N. Păun (Aganovic 106), J. Rodriguez (Kallaku 112) – R. Varga (Damaşcan 86), Alimi, M. Ştefănescu – Safranko (Rondon 96). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonaşe galbene: Gulliksen 61 / J. Rodriguez 28, D. Ciobotariu 58, A. Dumitrescu 60, Safranko 70, N. Păun 81, M. Ştefănescu 103.
Cartonaş roşu: Marius Ştefănescu (Sepsi) min. 120+1.
Arbitru: Robert Harvey – Robert Clarke, Wayne McDonnell.