Stabilirea grupelor turneului final din Germania va avea loc la Hamburg, într-o ceremonie programată pentru 2 decembrie.
România s-a calificat de pe primul loc și va face parte din urna a 2-a, evitând confruntări cu Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania sau Austria.
Din prima urnă valorică fac parte Germania, Anglia, Franța, Spania, Belgia și Portugalia, aceasta din urmă singura echipă care a câștigat toate meciurile din preliminarii.
Urna a 3-a ne-ar putea aduce ca adversari Olanda, Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia și Croația.
Italia, campioana europeană de la EURO 2020, deschide urna a 4-a alături de Serbia și Elveția, plus cele trei echipe care vor veni din barajul Ligii Națiunilor.