”Pe mulţi, că acceptăm sau nu, succesul României i-a iritat. Pare că nimic nu mai e suficient de bun pentru ei! Nici faptul că am câştigat o grupă de calificare la EURO fără înfrângere, la 5 puncte de locul doi care a fost Elveţia!, nici construirea unei defensive de top la nivel continental în aceste preliminarii, nici obţinerea celei mai categorice victorii pentru România din istoria participării la turnee finale, nici câştigarea grupei la EURO!
”Contractul meu cu FRF s-a încheiat în această lună. Aşadar, din postura de antrenor liber de contract!, am expus public motivele pentru care am refuzat o nouă ofertă profesională. În mod normal, nimeni nu expune public motivele pentru care acceptă sau refuză o ofertă, indiferent de domeniul în care activează. E firesc, pentru că e viaţa fiecăruia, cu viitorul fiecăruia! Dar, pentru că această nouă ofertă a venit din partea FRF şi viza echipa naţională de fotbal a României, am simţit că e firesc să împărtăşesc public motivele. Din respect pentru suporteri, pentru jucători şi pentru jurnalişti, câtă vreme conducerea FRF le ştia deja. Şi sunt motivele reale, oricât ar încerca oricine să mistifice realitatea.
”Aşadar: nu am întrerupt un contract în derulare cu FRF, nu am renunţat, nu am plecat la jumătatea sau începutul unui drum. Contractul meu se încheiase. Pur şi simplu. Nu am abandonat pe nimeni. Ba din contră, am luptat împreună şi ne-am bucurat împreună, pentru că acest contract s-a încheiat cu îndeplinirea obiectivelor. De la acest moment încolo, au urmat decizii care ţin de viaţa mea, de familia mea şi de viziunea pe care o am privind viitoarele etape din profesia mea”, a transmis Iordănescu într-un comunicat.