”Va fi un meci foarte dificil, împotriva campioanei din Elveţia în ultimii ani, a dominat fotbalul în Elveţia şi după ce am studiat adversarul foarte bine în ultimele zile pot să spun că ei sunt mari favoriţi la trecerea de acestei grupe”, a declarat Dan Petrescu.
“Din punctul meu de vedere e cea mai agresivă echipă cu care am jucat noi în Europa în ultimii doi ani, ca şi agresivitate sunt foarte, foarte buni”, a mai spus Petrescu.
Tehnicianul campioanei Romaniei a mai spus ca la echipa este liniste din punct de vedere financiar.
“În momentul de faţă la club lucrurile sunt foarte bine din punct de vedere financiar, toată lumea e la zi, a primit tot ce trebuie, dar când joci un meci de fotbal nu trebuie să te gândeşti la bani. Trebuie să te gândeşti la fotbal şi la competiţie, banii să-i laşi pe planul doi”, a declarat Petrescu.
Acesta mai spune ca e greu sa aiba pretentii in Europa League din cauza lotului extrem de subtire si ca lupta pentru titlu este pe prioritara.
Din 2021 Romania va avea o echipa in preliminariile Champions League si alte trei formatii in noua competitie Conference League.