Începutul meciului a fost unul alert, cu acțiuni în viteză la ambele porți. Cei de la PAOK au strecurat mingea în poartă prin Konstantelias, reușita fiind invalidată de la margine pentru că depășise suprafața regulamentară a terenului.
PAOK a deschis scorul în minutul 21 prin Samatta, jucător care a profitat de o minge deviată marcând cu un șut din centrul careului. Tănase a avut o ezitare în a-l ataca pe omul cu mingea, Pelkas, pentru ca apoi Crețu să strângă târziu în centru.
FCSB a replicat prin Bîrligea, jucător care a luat o fază pe contr propriu în minutul 26, dar șutul acestuia a fost blocat de portarul Kotarski.
În minutul 34, gazdele au marcat din nou la capătul unui contraatac, reușita fiind însă anulată de o semnalizare de la margine pentru offside.
Prima repriză a fost prelungită cu cinci minute, iar în minutul 45+4 gazdele au rămas în inferioritate numerică. Taison a văzut al doilea cartonaș galben și a luat drumul vestiarelor mai devreme.
Remontada după pauză
Elias Charalambous a mutat inspirat la pauză cu Gheorghiță în locul lui Miculescu, iar atacantul adus în iarnă de la Poli Iași a restabilit egalitatea în minutul 47 cu un șut din interiorul careului.
Din minutul 60 FCSB a trecut la conducere prin golul marcat de Dawa cu capul după o centrare de la colțul terenului. Dawa a intrat și el la pauză, înlocuindu-l pe Ngezana.
PAOK a ratat egalarea prin Colley cu capul la o centrare din lovitură liberă, aceasta fiind și singura ocazie a gazdelor în repriza secundă.
FCSB a ținut bine de minge în final și chiar a ratat golul trei prin Mihai Popescu după o fază fixă.
Returul se joacă peste o săptămână, de la 19:45, pe Arena Națională, meci în care FCSB pornește cu prima șansă la calificarea în optimile de finală.
Caseta tehnică
PAOK: Kotarski – Jonny, Kedziora, Michailidis (Colley 40), Baba Rahman – Schwab (M. Camara 69), Meite (Ozdoev 69) – Pelkas (Despodov 61), Konstantelias, Taison – Samatta (Brandon 61). ANTRENOR: Răzvan Lucescu
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana (Dawa 46), M. Popescu, Radunovic – Şut, Chiricheş (Edjouma 56) – Miculescu (A. Gheorghiţă 46), Cisotti (M. Ştefănescu 83), Fl. Tănase – Bîrligea (Baba Alhassan 68). ANTRENOR: Elias Charalambous
Cartonaşe galbene: Pelkas 14, Taison 33 / Ngezana 45+5, Chiricheş 52, Bîrligea 52, A. Gheorghiţă 65, Radunovic 72, Edjouma 75, Şut 78
Arbitri: Lawrence Visser – Rien Vanyzere, Thibaud Nijssen.