Meciul va avea loc joi, 17 august, cu începere de la ora 20:00.
Va fi meciul retur, după ce prima partidă se va disputa în Grecia, pe 10 august, de la 21:45.
“Da, e oficial. A fost inițiativa mea să jucăm pe Giuleşti pentru că anul trecut a fost foarte greu cu Polonia, distanţele foarte mari.
”În al doilea rând, mizez pe suporterii lui Rapid care sunt iubitori de fotbal şi pesemne nu vor scăpa ocazia să fie prezenţi şi la meciul nostru. La Cracovia nu am avut deloc suporteri”, a declarat Mircea Lucescu pentru Antena Sport.
Mircea Lucescu mizează și pe numărul mare de ucraineni care s-au refugiat în București de teama războiului din țara natală.
”Sunt şi mai mulţi ucraineni în Bucureşti. Stadionul crează o atmosferă extrem de plăcută şi de favorabilă fotbalului. Mă întorc şi eu acasă.
”Şi distanţa este mai scurtă pentru că plecăm de la Bucureşti la Chişinău, iar de la Chişinău cu autobuzul spre Odessa, 4 ore, sau spre Kiev 9 ore”, mai crede Mircea Lucescu.