Inițial, Alves fusese condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru presupusa violare a unei tinere în toaleta unui club de noapte din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.
Instanța a considerat că mărturia reclamantei nu este suficient de credibilă și a identificat inconsecvențe și contradicții în cazul prezentat.
Ca urmare, Alves a fost eliberat, iar restricțiile anterioare, inclusiv interdicția de a părăsi Spania și obligația de a se prezenta săptămânal la tribunal, au fost ridicate.
Decizia instanței a stârnit reacții mixte în Spania. Avocata reclamantei, Ester García, a anunțat că va face apel la Tribunalul Suprem al Spaniei, exprimându-și dezamăgirea față de hotărâre și considerând-o un regres în lupta împotriva violenței asupra femeilor.
Potrivit presei spaniole, Dani Alves ar trebui să primească din partea statului iberic suma de 11.000 de euro pentru cele 14 luni petrecute în spatele gratiilor.